Mi-e dor de tine

Unele tablouri nu se nasc din inspirație, ci din durere. Din acea nevoie profundă de a transforma o pierdere în ceva care poate fi privit fără să doară atât de tare.

Acest tablou l-am pictat pentru o prietenă care și-a pierdut cea mai bună prietenă. Și cred că una dintre cele mai grele despărțiri din viață este aceea dintre două suflete care au crescut împreună prin amintiri, râsete, secrete și ani întregi de prietenie sinceră.

Am ales să o reprezint ca pe un înger. Nu într-un mod trist, ci într-unul liniștitor. Cu lumină în jurul ei, cu mișcare, cu pace. Ca și cum nu a dispărut cu adevărat, ci doar s-a transformat în altceva… într-o prezență care nu mai poate fi văzută, dar poate fi simțită.

Îmi place să cred că oamenii pe care îi iubim foarte mult nu pleacă de tot niciodată. Ei rămân în gesturile noastre, în amintiri, în anumite melodii, în locurile unde am râs împreună și, uneori, chiar în liniștea aceea ciudată care apare când ne gândim la ei.

Tabloul acesta nu este doar despre pierdere. Este și despre legătura aceea rară dintre două prietene care nu poate fi ruptă nici măcar de timp sau de moarte. Despre iubirea aceea curată dintre oameni care au însemnat „acasă” unul pentru celălalt.

Poate că, uneori, arta nu vindecă complet durerea. Dar o face puțin mai ușor de purtat.

Crina.